sâmbătă, 23 februarie 2008

pay attention !!!!!

Consiliul Naţional Secuiesc solicită Consiliului Europei să realizeze un raport despre autonomia Ţinutului SecuiescSâmbătă 23 februarie 2008, 17:51
Consiliul Naţional Secuiesc cere ca un reprezentant special al Consiliului Europei să vină în România şi să întocmească un raport despre autonomia Ţinutului Secuiesc. Reprezentanţii Consiliului au trimis, în acest sens, un memorandum Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La întâlnirea de astăzi de la Sfântu Gheorghe, liderii CNS au făcut public rezultatul referendumului neoficial organizat anul trecut. 99,3 la sută din populaţia consultată doreşte autonomia Ţinutului Secuiesc."Puterea din România nu pare să fi învăţat din exemplele istoriei, conflictul din Kosovo a izbucnit pentru că populaţiei albaneze i-au fost refuzate drepturile de autonomie. Fără Ţinutul Secuiesc nu există viitor pentru maghiarii din Transilvania", a declarat Laszlo Tokes.Consiliul Naţional Secuiesc şi-a ales astăzi şi o nouă conducere. Noii lideri sunt hotărâţi să militeze în continuare pentru autonomia zonei.Consiliul Naţional Secuiesc: 99,3 la sută din populaţia consultată doreşte autonomia Ţinutului SecuiescÎn referendumul neoficial organizat anul trecut în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, au răspuns aproape 210.000 de oameni, adică 52 la sută din numărul cetăţenilor cu drept de vot. Dintre aceştia, 99,3 la sută au spus că sunt de acord cu autonomia zonei. Rezultatul referendumului va fi trimis şi el la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Potrivit raportului Comisiei Permanente a CNS, prezentat astăzi la Sf. Gheorghe, mai mult de 200.000 de cetăţeni au răspuns afirmativ la întrebarea "Doriţi ca Ţinutul Secuiesc să dobândească statut autonom şi localitatea în care trăiţi să aparţină de acesta?"."În baza rezultatelor înregistrate, CNS a considerat că referendumul este valabil şi a avut succes, locuitorii Ţinutului Secuiesc pe baza dreptului la autodeterminare au votat pentru înfiinţarea prin lege a Ţinutului Secuiesc ca o entitate administrativ-teritorială autonomă. Prin aceasta comunitatea şi-a exprimat voinţa pentru autonomie", se arată în raport."Consiliul Naţional Secuiesc, luând în considerare recomandarea Comisiei Legislative a Parlamentului României privind proiectul de lege a statutului de autonomie, care prevede că, pe baza Legii 215/2001 privind administraţia locală, proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, şi în acest caz organizarea referendumului este obligatorie, a iniţiat un referendum oficial la nivelul consiliilor locale din Ţinutul Secuiesc privind autonomia acestuia", afirmă liderii CNS în document.Pe străzile din Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, viaţa curge în ritm normal. Românii şi maghiarii împart cu egală măsură bucuriile şi greutăţile vieţii de zi cu zi. Întrebaţi dacă ar vrea autonomie sau independenţă pentru Harghita şi Covasna, mulţi refuză să răspundă. Sau nu ştiu ce să spună.De multe ori, cei care au o opţiune fermă nu pot face totuşi diferenţa dintre autonomie şi independenţă. Mulţi din cei întrebaţi cred că nu se poate face o paralelă între Kosovo şi regiunea Harghita - Covasna.
Sursa: Realitatea TV

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire