sâmbătă, 23 mai 2009

o noua poveste guvernamentala

Pe data de 20.05 in sedinta guvernului Romaniei se odopta o masura cel putin stranie daca nu cumva chiar mincinoasa. Fiti va rog atenti la aceste document descarcate de pe siteul oficial al guvernului: "Guvernul a majorat de 20 de ori bugetul alocat schemei de ajutor de stat pentru sprijinirea IMM-urilor, respectiv de la 5 milioane de euro la 100 de milioane de euro, a anunţat primul-ministru Emil Boc, la finalul şedinţei de Guvern”.„Relansarea activităţii economice în perioada de criză depinde într-o manieră foarte importantă de sprijinirea IMM-urilor. Acest buget, de 100 de milioane de euro, este valabil pentru anii 2009, 2010 şi 2011. Toţi banii pot fi angajaţi încă din acest an, iar plăţi efective pot fi făcute deja în valoare de 20 de milioane de euro în anul 2009”, a afirmat premierul Emil Boc.Valoarea maximă a ajutorului de stat pentru o întreprindere este de 200.000 de euro, până în 2011, reprezentând fonduri nerambursabile. „Este un ajutor pe care statul îl dă firmei pentru a putea să menţină locurile de muncă şi să desfăşoare activităţi productive cu efect multiplicator în economie”, a subliniat şeful Executivului.Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a menţionat că în cadrul acestei scheme de ajutor de stat vor fi alocate 20 de milioane de euro, iar în 2010 şi 2011 câte 40 de milioane de euro. De asemenea, ministrul Finanţelor a arătat că există un interes crescut al IMM-urilor pentru a beneficia de acest sprijin, precizând că la deschiderea sesiunii de primire, s-au depus 62 de dosare cu valoare a investiţiilor de 6,9 milioane euro."
Acum probabil va intrebati ce dracu are idiotul asta ca masura este una buna ...! da dragimei , masura este buna doar ca nu prea are acoperire. Domnul prim mininistru Boc dupa ce a sufocat piata cu taxa forfetara are tupeu sa vina sa mai si declare cu nonsalanta ca relansarea economiei nationale depinde in mare masura de activitatea IMM-urilor.Masura nu este sustenabila pt ca acum ceva vreme domnu boc spunea ca nu sunt bani , ca suntem faliti pt ca tariceanu a golit visteria. Ori mintea cand spunea ca nu sunt bani pt respectarea promisiunilor electorale ori minte acum , din pacate in ambele cazuri avem un premier mincinos .Daca acest guvern destept declara ca este un ajutor de stat ma intreb eu oare ce parere va avea uniunea europeana despre asta pentru ca prin legislatia aferenta se cam interzic ajutoarele de stat.
Suntem in plina criza, acest guvern plange decand a ajuns la guvernare de greaua mostenire si ca statul este falit pentru ca tariceanu a fugit cu banu. pai atunci domle Boc ... de unde ai matale bani sa maresti acest fond nerambursabil de 20 de ori ?
Care sunt firmele care acceseaza aceste fonduri...? si de ce nu sunt ele postate pe un site sa vedem si noi care pdl-isti vor lua banii?
Nu ma pot abtine sa nu dau si o mica interpretare pe cele citite mai sus si sa va spun ca sunt siderat de modul in care se conduce acest stat. P D o parte guvernanti nu au bani si plang de grutatea mostenire P D alta parte ei fac concurs de dosrare pe cate 1oo de milioane de ieuro. este trist si jenant ca nu ne ridicam in potriva acestor maniere de guvernare. Nu vreau sa fiu inteles gresit eu sunt bucuros ca se arunca bani in economia de piata dar nu mai inteleg daca pana la urma sunt sau nu sunt bani in tara asta pt ca tin minte cum aproape ca plangeau domni Boc si basescu pt cat de goala a lasat visteria Tariceanu, vreau si eu ca ma car acum cand criza este un fapt real care ne afecteaza pe toti , sa avem un pic de simt civic si sa incepem sa fecem lucrurile asa cum trebe .Vreau si eu sa stiu de unde si incotro vor merge ecesti bani ...
Si ca sa concluzionez ... donule boc ! domnule pogea ! ori golul nu este in trezorerie ci in capul dumneavoastra? ori va bateti joc de tara asta cu initiative care nu pot vedea lumina zilei nici odata.
Si ca sa termin cu o maxima... Un politician care plange ca nu sunt bani , geme de prostie. misiunea lui este sa genereze bani.

miercuri, 8 aprilie 2009

Furia tinerilor moldoveni se dezlantuie .... Moldova Renaste

"Adevarul va dainui indiferent de soarta celor ce l-au slujit"

http://unimedia. info/?mod= foto&id=1
http://unimedia. info/?mod= foto&id=2
http://unimedia. info/?mod= foto&id=3
http://unimedia. info/?mod= foto&id=4

marți, 7 aprilie 2009

Tineri Liberali se alatura protestelor Asociatie Basarabenilor din Brasov si face apel catre toti tineri din
Brasov sa se alature protestelor .... astazi este ziua adevarului ziua in care in moldova va cadea comunismul.

Mandra Moldova Noastra

Dupa douazeci de ani de opresiune comunista Moldova a renascut ieri cand au inceput proteste de strada ce imi aduce aminte de un alt protest din estul europei de acum 19 ani . Avenit momentul adevarului comunisti trebuie sa plateasca pt tot cea ce au facut fratilor nostri de peste prut ... jos comunisti ... farti moldoveni CSL -ul si TNL suntem cu voi , nu renuntati traiti de prea mult timp sub bocancul greu al cancerului rosu .


NU RENUNTAM LUPTAM PANA LA ULTIMA PICATURA DE SANGE !!!

revolutionari ai preluat sediul presedentiei si sediul serviciului de paza si protectie

sâmbătă, 23 februarie 2008

pay attention !!!!!

Consiliul Naţional Secuiesc solicită Consiliului Europei să realizeze un raport despre autonomia Ţinutului SecuiescSâmbătă 23 februarie 2008, 17:51
Consiliul Naţional Secuiesc cere ca un reprezentant special al Consiliului Europei să vină în România şi să întocmească un raport despre autonomia Ţinutului Secuiesc. Reprezentanţii Consiliului au trimis, în acest sens, un memorandum Adunării Parlamentare a Consiliului Europei. La întâlnirea de astăzi de la Sfântu Gheorghe, liderii CNS au făcut public rezultatul referendumului neoficial organizat anul trecut. 99,3 la sută din populaţia consultată doreşte autonomia Ţinutului Secuiesc."Puterea din România nu pare să fi învăţat din exemplele istoriei, conflictul din Kosovo a izbucnit pentru că populaţiei albaneze i-au fost refuzate drepturile de autonomie. Fără Ţinutul Secuiesc nu există viitor pentru maghiarii din Transilvania", a declarat Laszlo Tokes.Consiliul Naţional Secuiesc şi-a ales astăzi şi o nouă conducere. Noii lideri sunt hotărâţi să militeze în continuare pentru autonomia zonei.Consiliul Naţional Secuiesc: 99,3 la sută din populaţia consultată doreşte autonomia Ţinutului SecuiescÎn referendumul neoficial organizat anul trecut în judeţele Mureş, Harghita şi Covasna, au răspuns aproape 210.000 de oameni, adică 52 la sută din numărul cetăţenilor cu drept de vot. Dintre aceştia, 99,3 la sută au spus că sunt de acord cu autonomia zonei. Rezultatul referendumului va fi trimis şi el la Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei. Potrivit raportului Comisiei Permanente a CNS, prezentat astăzi la Sf. Gheorghe, mai mult de 200.000 de cetăţeni au răspuns afirmativ la întrebarea "Doriţi ca Ţinutul Secuiesc să dobândească statut autonom şi localitatea în care trăiţi să aparţină de acesta?"."În baza rezultatelor înregistrate, CNS a considerat că referendumul este valabil şi a avut succes, locuitorii Ţinutului Secuiesc pe baza dreptului la autodeterminare au votat pentru înfiinţarea prin lege a Ţinutului Secuiesc ca o entitate administrativ-teritorială autonomă. Prin aceasta comunitatea şi-a exprimat voinţa pentru autonomie", se arată în raport."Consiliul Naţional Secuiesc, luând în considerare recomandarea Comisiei Legislative a Parlamentului României privind proiectul de lege a statutului de autonomie, care prevede că, pe baza Legii 215/2001 privind administraţia locală, proiectele de lege sau propunerile legislative privind modificarea limitelor teritoriale ale comunelor, oraşelor şi judeţelor se înaintează Parlamentului spre adoptare numai după consultarea prealabilă a cetăţenilor din unităţile administrativ-teritoriale respective, prin referendum, şi în acest caz organizarea referendumului este obligatorie, a iniţiat un referendum oficial la nivelul consiliilor locale din Ţinutul Secuiesc privind autonomia acestuia", afirmă liderii CNS în document.Pe străzile din Miercurea Ciuc, judeţul Harghita, viaţa curge în ritm normal. Românii şi maghiarii împart cu egală măsură bucuriile şi greutăţile vieţii de zi cu zi. Întrebaţi dacă ar vrea autonomie sau independenţă pentru Harghita şi Covasna, mulţi refuză să răspundă. Sau nu ştiu ce să spună.De multe ori, cei care au o opţiune fermă nu pot face totuşi diferenţa dintre autonomie şi independenţă. Mulţi din cei întrebaţi cred că nu se poate face o paralelă între Kosovo şi regiunea Harghita - Covasna.
Sursa: Realitatea TV

joi, 21 februarie 2008

Marea aflare in treaba ...

Trebuie sa incep prin a ma prezenta : ma numesc Marian Geman si nu va ascund faptul ca sunt membru PNL Brasov ,am ocupat si inca mai ocup functii de conducere in cadrul structurilor de tineret ale mai sus mentionatului partid . In cele ce urmeaza vreau sa-mi prezint sincerele mele pareri despre marea degringolada din a noastra frumoasa, dar din pacate locuita, tarisoara .
Priveam cu o deosebita atentie zilele trecute cum mai mari ai politici din “Romanica” se exprimau , pardon se maimutareau, pe la TV in legatura cu marea independenta a statului “dependent” Kosovo . Mare mi-o fost mirarea cand ... surprize ... deontologii au inceput sa faca paralele cu situatia din Ardeal... despre ce situatie este vorba ?... nu stiu ...! dar se anunta criza mare :))…Ungurii cotropire mare pregatesc, ei vor Ardealul sa ni-l fure ...
Abordand situatia un pic mai serios vreau sa transmit urmatorul mesaj celor a caror meserie este politica .... nu se poate ca, in secolul XXI, romanii sa mai puna botul la vrajeli de genul .”... minoritatea maghiara nu are cum sa-si doreasca independeta in mijlocul “Romanicii”, cel putin din motivul geo-politic..”, asta daca invatam ca independenta este altceva decat autonomia .
Cat despre sensul conceptului de autonomie ..? ….pai dragii mei, daca ar fii macar unul care sa nu gandeasca cu fundul, ati realiza ceea ce vor ungurii, ceea ce cer administratiile locale din toata tara ,mai putin din Moldova.Adica:” independenta economica” a judetului (ca sa nu mai vorbim de regiuni) ….”
In concluzie problema existentei precedentului Kosovo in cazul Romaniei, este o falsa problema … avand in vedere ca majoritatea proiectelor de revizuire a legii administratiei publice locale vorbesc despre o autonomie a institutilor inter judetene fata de puterea statala, in ceea ce priveste colectarea de taxe si redistribuirea lor. Acest lucru este evident de neinlocuit pe viitor, daca intradevr vrem sa ne putem dezvolta pe capacitati reale, nu pe ajutoare generate de alte judete sau chiar regiuni care prospera din punct de vedere economic . Mi se pare imoral sa franezi economic pe cei care pot prospera ,doar pt ca nu esti in stare sa generezi programe care sa favorizeze dezvoltarea regiunilor mai sarace …

In speranta ca nu am fost prea acid sau greu de inteleles ,
Al vostru Marian Geman, un roman realist ce isi doreste ca statul in care traieste sa prospere dar pe fundamente reale .

Etichete: